Patologia glandei tiroide
Una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni endocrinologice cu care mă confrunt în practica mea curentă este și patologia glandei tiroide.
Astăzi m-am hotărât să vă vorbesc despre nodulii tiroidieni.
Aceștia sunt reprezentați de tumefierile circumscrise apărute la nivelul glandei tiroide. Nodulii tiroidieni afectează 5% din populația generală.
Care sunt cauzele apariției nodulilor tiroidieni?
– cel mai des incriminat în apariția nodulilor tiroidieni este deficitul de iod. Inițial, deficitul de iod determină gușa endemică, apoi, în timp aceasta putându-se nodulariza. Important de reținut este că aportul de iod are un efect benefic împotriva dezvoltării nodulilor tiroidieni. Însă, în cazul in care gușa difuză s-a transformat într-o gușă nodulară, aportul de iod poate precipita hipertiroidia;
– ereditatea joacă un rol important – de obicei, pacienții care prezintă noduli tiroidieni au în antecedente rude cu aceeasi patologie;
– iradierea in perioada copilăriei a zonei cervicale, fie terapeutică (tratamentul cu radiații pentru tumori), fie accidentală, poate determina apariția nodulilor tiroidieni
Cum se diagnostichează nodulii tiroidieni?
– dacă diametrul nodulului tiroidian depășește 1 cm, acesta se poate vizualiza la nivelul regiunii cervicale. Atunci când aceștia sunt de mici dimensiuni, se evidențiază ecografic. Marea majoritatea a nodulilor tiroidieni se depistează întâmplător, cu ocazia efectuării unei ecografii tiroidiene, fără ca pacientul să prezinte vreo simptomatologie. Ecografia tiroidiană este utilă și pentru urmărirea ulterioară a nodulilor, decelând modificări de formă și structură.
Tratamentul nodulilor tiroidieni:
În general, tratamentul nodulilor tiroidieni nu se impune, deoarece in peste 90% din cazuri aceștia sunt benigni si normofuncționali, fiind asimptomatici. Acești noduli necesită doar urmărire ecografică periodică.
Însă, atunci când nodulii tiroidieni sunt de mari dimensiuni, determinând o gușă compresivă sau inestetică sau în cazul existentei unui cancer tiroidian se indică intervenția chirurgicală.
În încheiere vă încurajez să vă adresați specialistului dacă sunteți neliniștiți în ceea ce privește această afecțiune tiroidiană. Astăzi avem la dispoziție aparatură modernă, performantă de mare precizie ajutându-ne să diagnosticăm cu precizie nodulii tiroidieni.
Vă doresc multă sănătate !
Dr. Pauliuc Marius
Medic specialist endocrinolog
Clinica MentaLife
Ne pasă, ascultăm, oferim

Lasă un comentariu